“Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” Ps. 37:4

Orice nou început ne îndeamnă să învăţăm din greşelile trecutului şi să nu le repetăm. La fel, un început de an ne îndeamnă la o retrospectivă a timpului care a mai trecut. Oricât de ocupaţi am fi, toţi ne oprim la un moment dat şi ne întrebăm încotro ne îndreptăm şi ce vrem. Aproape inevitabil ne întrebăm : Cât am realizat anul care a trecut, ne-am sporit sau ne-am diminuat bucuria şi mulţumirea ? Ce ne-a adus şi ce ne aduce de fapt bucuria în viaţă ? Ne întrebăm apoi de ce nu primim toate lucrurile pe care ni le dorim şi de ce nu ne sunt ascultate rugăciunile aşa cum ne-am aştepta noi ?
De fapt noi omitem faptul că sărind peste prima propoziţie nu avem condiţia necesară pentru ca a doua să devină realitate. Dacă înlăturăm cauza nu mai avem nici efectul. Versetul nu spune că El ne împlineşte orice dorinţă ci dorinţa inimii. Dorinţa inimii care îşi găseşte desfătarea în Domnul. Găsim bucuria şi plăcerea în Domnul dacă dorim să facem voia Lui, ne apropiem de El aşa cum spune David in Psalmul 73: „Cât pentru mine fericirea mea este să mă apropii de Domnul”, atunci şi dorinţele inimii noastre vor veni tot de la El.
O altă condiţie pentru a ne vedea dorinţele împlinite, o găsim în Psalmul 115: „El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El”, dacă dorinţele noastre sunt formulate în temere de Dumnezeu, ele se vor împlinii. În Evanghelia după Ioan, Domnul Isus spune : „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da” (Ioan 15:7). În acest capitol Domnul Isus ne spune că El este viţa şi noi mlădiţele. Mlădiţele trăiesc în viţă, cele care nu sunt în viţă mor. Voia Lui devine voia noastră, dorinţele Lui devin ale noastre şi atunci putem cere orice dorim şi El ne va da. Atunci cerem în temere de El, având desfătarea în El. Domnul este singurul care poate să umple golul din fiinţele noastre. Chiar dacă nu avem mereu răspunsuri la întrebările care ne preocupă, la problemele care ne copleşesc şi la evenimentele pe care nu le înţelegem, menirea noastră este să îi aducem slavă Lui prin tot ceea ce facem, prin tot ceea ce suntem, prin simpla noastră existenţă.
Deşi suntem diferiţi, sunt lucruri pe care ni le dorim cu toţii: Să fim iubiţi, să fim acceptaţi, să fim fericiţi... Montesqieu a observat de ce mulţi nu ajung niciodată să fie atât de fericiţi pe cât îşi doresc. „Noi nu vrem doar să fim fericiţi ci mai fericiţi decât ceilalţi. Acest lucru este atât de greu pentru că îi considerăm pe ceilalţi mai fericiţi decât sunt”.
David a înţeles însă ce înseamnă adevărata fericire: „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire ! ”. El ne arată cum putem fi cu adevărat fericiţi, şi doresc ca fiecare în parte să putem spune: „Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu ; pe Domnul Dumnezeu îl fac locul meu de adăpost ca să povestesc toate lucrările Tale”.