| Marturie Nelu Feier (II) |
|
Nimic nu este la intamplare “E o minune cand soarele-apune… Dar mai mare-I minunea din inima, … E minunea ca El m-a iubit!... …E minunea ca El m-a salvat!... …E minunea ca-n veci voi trai!... … Minunat e Domnul meu!” Data trecuta v-am relatat despre prima mare minune din viata mea, intoarcerea mea la Domnul, iar acum as dori sa va marturisesc despre a doua mare minune care am trait-o cu El. Poate ca va amintiti din articolul precedent despre boala de inima pe care o aveam din copilarie.Aceasta boala sa agravat tot mai mult, probabil si datorita vietii zbuciumate pe care am petrecut-o fara Domnul. Simtindu-ma tot mai rau am fost la mai multi specialist din tara si din afara si toti au fost de parere ca trebuie neaparat sa fiu operat. Dupa parerea a doi dintre medici, unul din Timisoara iar celalalt din Seghed, mai aveam de trait maxim 3 luni. Nu mi-a fost usor in momentele acelea aducandu-mi aminte de numaratoarea inversa din armata (A.M.R. 89 zile). Problema era ca operatia era costisitoare si imposibila pentru noi. Dar Domnul a purtat de grija si la acesta situatie si a lucrat minunat, prin oameni, de data aceasta. A urmat apoi internarea la institutul de la Padurea Verde din Timisoara si am trecut prin cea dintai interventie chirurgicala (cateterism) pentru desfundarea unor vene. In urma acesteia s-a putut stabili clar ca la nivelul inimii e nevoie de schimbarea a trei valve. Dupa aceasta a venit momentul pentru operatia propriuzisa care a durat aproximativ 7 ore deoarece era foarte complexa. A fost pentru prima data in viata mea cand ma-am simtit asa de mic si cu toate acestea El ma considera atat de important incat sa se ocupe chiar si de cele mai mici detalii. In momentele acelea grele am simtit mai mult ca niciodata prezenta Lui, ma simteam infasurat cu dargostea Lui, cu bunatatea Lui. Eram intarit de Tatal. Am avut ocazia sa vad cu ochii mei ce mare har e sa treci prin incercare alaturi de Domnul si nu singur cum ma obisnuisem sau cum vedeam acum la colegii de salon. Am fost si sunt impresionat de modul in care Dumnezeu a coordonat toate lucrurile si toate circumstantele folosindu-se de fratii si bisericile care s-au rugat, de oamenii care au daruit, a lucrat chiar prin oameni nemantuiti pentru gloria Sa, prin medici, prin personalul spitalului, prin pesoanele intermediare; pana si salonul in care am stat a avut toate dotarile( aer conditionat, televizor, baie, toaleta etc.). Eu cred ca cerul s-a implicat intens in rezolvarea cazului meu fara ca eu sa merit toate acestea. Si medicii s-au mirat de felul in care a decurs operatia si de cum a raspuns corpul in timpul ei si dupa, in perioada de recuperare. De aceea eu stiu ca aceasta a fost o minune. Eu o consider a doua mare minune din viata mea. Ii multumesc Domnului ca a lucrat la inima mea facand cele doua mari minuni din viata pe care mai dat-o: prima schimbandu-mi inima din punct de vedere spiritual iar a doua schimbandu-mi inima din punct de vedere fizic! Am spus aceste lucruri ca sa aduc slava Domnului ca triumfat in viata mea, ca sa va bucurati de bucuria mea, si ca sa va intariti inima stiind ca El e Suveran. Amin! |