Ocupaţi, dar nu stresaţi

Una dintre expresiile pe care le auzim foarte des astazi este: “Nu am timp!”. Nu este doar o expresie folosită, ci o realitate pe care o experimentăm. In ciuda faptului că trăim într-un secol automatizat, într-un secol al vitezei, al comunicaţiilor rapide constatăm că programul nostru nu s-a degajat, ci din contră s-a încărcat tot mai mult.

Această alergare zilnică în care suntem angrenaţi, produce oboseală, nelinişte şi stres.

Isus, în activitatea lui pământească a fost ocupat. În Evanghelia după Marcu capitolul 1 de la vers. 1 până la 39 ne este prezentată o zi din viaţa Domnului Isus. Dimineaţa a fost la Sinagogă, a aînvăţat şi de asemenea a vindecat (Marcu 1:21-28), după ce a plecat din sinagogă a fost acasă la Simon şi la Andrei, realizând şi acolo o minune (1:29-31), seara, după asfinţitul soarelui “toţi bolnavii şi îndrăciţii” au fost aduşi la El şi până târziu în noapte Domnul Isus a fost implicat în vindecarea lor (1:32-34).

Cu siguranţă evenimentele nu s-au derulat cu rapiditatea cu care le citim noi. Putem spune că această zi a fost una destul de aglomerată pentru Domnul. Cu atoate că Isus a fost implicat în multe activităţi de-a lungul lucrării lui publice, nu rezultă de nicăieri faptul că ar fi fost stresat, stresat datorită lipsei timpului, stresat datorită imposibilităţii de a-şi ordona programul încărcat, stresat că a lăsat atât de multe lucruri nefăcute. Din contră, privind în Evanghelii sesizăm un calm divin în desfăşurarea activităţilor zilnice ale lui Cristos.

În textul din Marcu găsim două “secrete” ale lui Isus care i-au permis să fie implicat în multe activităţi, dar fărăa fi preat de timp.

Echilibru între muncă şi meditaţie

În ciuda presiunii exercitate de nevoile evidente şi urgente din popor: “Toţi te caută” (v. 37), Isus a recunoscut importanţa detaşării şi a devoţiunii.

Isus a reacţionat contrar modului în care uneori modului în care creştinul contemporan acţiunează în ceea ce priveşte timpului de rugăciune. Noi uneori amânăm, scurtăm sau chiar anulăm timpul de devoţiune.

Pentru Isus timpul de rugăciune a fost mai important decât urgenţele momentului.

Este atât de străin pentru creştinul contemporan ceea ce spunea Martin Luther: “Sunt atât de ocupat acum, încât dacă nu petrec două sau trei ore în rugăciune , nu ştiu cum o să reuşesc astăzi”.

Dacă Solomon spune că este un timp pentru toate, atunci cu siguranţă trebuie să existe şi un timp de devoţiune zilnică în viaţa noastră.

Scop selectiv

Se întâmplă un lucru ciudat în această relatare. Ucenicii vin la Domnul Isus şi îi prezintă situaţia obiectivă şi urgentă: “Toţi te caută”, iar Domnul le spune: “Haidem să mergem în altă parte…”. Privind la nevoile urgente ale momentului, putem spune că este o decizie inoportună.

Decizia a fost luată de Domnul Isus în baza scopului vieţii şi a lucrării Sale. “Hadem să mergem în altă parte, prin târgurile şi satele vecine, ca să propovăduiesc şi acolo, căci pentru aceasta am ieşit” (v. 38)

Viaţa şi lucrarea Domnului Isus şi evenimentele care au compus-o au fost toate subordinate unui scop bine determinat.

Un scop clar este întotdeauna selectiv. Scopul ne determină să acceptăm anumite lucruri şi să respingem altele. Scopul determină acceptarea sau respingerea anumitor activităţi. Oricât de greuz ar fi să spunem “nu”, uneori trebuie să facem aceasta.

Echilibrul între muncă şi meditaţie şi scopul selectiv sunt elemente care au menirea să ne elibereze de stres.